Câteva cuvinte despre Dragoste şi Înţelepciune

Vârful înţelepciunii este dragostea. Dragostea de aproape, în sens larg (creştin, budist, etc), şi nu neaparat în sens romantic. În clubul exclusivist al creştinilor dovediţi, club care eu cred că merge dincolo de existenţa şi lumea asta pur fizică, poţi intra şi sta numai aşa. Prin Dragoste autentică sau adevărată. Degeaba ești inteligent sau şcolit, dacă nu ești și înțelept. Degeaba ai înțelepciune, dacă nu îți poți iubi aproapele. De fapt, unul din obiectivele majore ale vieţii noastre este să învăţam să ne iubim aproapele, pe Dumnezeu şi pe noi înşine într-un mod din ce în ce mai adevărat (şi chiar să o facem). Cât de bine facem lucrurile acestea ne determină destinul atât în lumea de dincolo (mai târziu), cât şi în lumea de azi, chiar acum. Nu se vede imediat şi nu e neapărat un negoţ cu rezultate instantanee. Adică să fac bine altora acum, ca să îmi fie mie bine imediat. Nu funcţionează mereu aşa de repede legea asta ("bine faci, bine primeşti") pentru că atunci mulţi ar face "binele", dar mai mult obligaţi prin prisma circumstanţelor, pentru a obţine profit material personal imediat și constrânși de legi sau constrânși de alţii, nu neapărat pentru că aleg ei din proprie iniţiativă să facă "bine" altuia, chiar și prin sacrificiul propriei persoane sau măcar a unora din interesele propriei persoane. Nu am mai avea libertate de alegere şi nu am mai putea fi evaluaţi că am alege noi să facem bine altora, dacă am fi obligaţi. Dar ne trebuie neapărat şi Creier (Minte), sau mai degrabă Înţelepciune, pentru a putea fi buni creştini. Trebuie să devenim suficienţi de înţelepţi încât să ne trezim din prostie, din neştiinţă, să observăm anumite detalii pe care ni le aruncă, viaţa, universul, lumea divină şi (să zicem) Marele Necunoscut (Dumnezeu), ca să putem învaţa din ele. Să ne obţinem propriile dovezi, propriile adevăruri. Însă nu poţi învăţa din ceva ce tu nici măcar nu observi. Nici din ceva ce nu poţi înţelege la un nivel cât ar fi el de mic, pe plan mental.

"Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi [..] Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satană? [..] Domnul iubeşte nevinovătia, nu imbecilitatea. [..] Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi (pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului). "Jurnalul Fericirii", Nicolae Steinhardt.

Viața este o școală. Este o școală dificilă. Întâi îți dă testul și după aia îți predă lecția. Și se tot repetă ciclul ăsta. E normal și inevitabil să greșești, să nu iei numai 10 pe linie. Dacă ai fi fost un individ (suflet, spirit) la un asemenea nivel de cunoștințe, nu ai mai fi venit la școală ca elev. Nu ai mai fi venit deloc sau veneai ca profesor. Totul în viața noastră, tot ce ni se întâmplă și tot ce nu ni se întâmplă sunt de fapt teste, fiecare minut, fiecare secundă. Ce gândim, ce simțim, cum reacționăm, acțiunile și inacțiunile noastre. Totul. Evident că cei de lângă noi și din lumea asta (în școala asta), în același timp cu noi, ne afectează în mod direct și indirect prin acțiunile și inacțiunile lor, prin modul lor de a fi. Dar noi decidem, conștient sau nu, voluntar sau nu, cum reacționăm, atât la nivel exterior, cât și la nivel interior, din punct de vedere emoțional și mental. Se poate învăța ceva din orice și de la oricine. Și lecțiile pe care ni le însușim cel mai bine sunt cele pe care le deducem din greșelile noastre. Viața (școala) va încerca să ne tot atragă atenția, să ne stimuleze mintea, să acționăm și să reacționăm din ce în ce mai bine.

Despre rugăciunea "Tatăl nostru".

http://multi.ro/karma/lazarev/ro/
De fiecare dată când vizitați adresa de mai sus, un citat aleatoriu din cărțile lui S N Lazarev va fi afișat. O listă (în limba Română) cu titlurile articolelor disponibile puteți găsi aici.

multi.ro/